TicTac

Ora9am: Am plecat spre orașul meu natal în dimineața asta la ora 8. Cursurile de la facultate nu s-au mai ținut din diferite motive necunoscute, pe care nu țin neapărat să le aflu. Plănuiam să mă întorc după amiază, în speranța că voi fi destul de rapidă încât să ajung la petrecere pe la 8-9 seara. Una dintre prietenele mele cele mai bune împlinește 21 de ani. Greu de crezut. Parcă ieri terminam liceul și eram speriate ca de cancer de examenele pe care trebuia să le dăm. Si cumva acum, după aproape 2 ani, nu pot să spun că s-a schimbat ceva important între noi sau în ceea ce privește prietenia noastră. Distanța de 100 de kilometrii este asemenea uneia de 100 de metrii. Oricum, apreciez faptul că nu va mai trebui să umblu ca vijelia pană acasă, prin casă și pană la apartamentul ei. Mama trebuie să fie nerăbdătoare să mă vadă. Întotdeauna i se face dor de mine la o oră după ce am ieșit pe poartă.

Ora11am: Autocarul oprește în stație. Îmi culeg toate bagajele și chem un taxi. Spre surprinderea mea toată lumea este plecată. Lasă că se vor întoarce ei. Trebuie să mă pregătesc pentru diseară.

Ora3pm: Casa este plină de forfote și de râsete. Tocmai am terminat de mâncat și de răspuns la un interogatoriu amănunțit. Uitasem cum e să fii acasă. Mama și bunică-mea au rămas în bucătărie să spele vasele și să aranjeze lucrurile, iar eu, ca o răsfățată ce sunt, mă bag în pat la somn.

Ora8pm: Baie, haine, machiaj (nu prea mult că strică), parfum, pantofi, geantă. După ce mă admira toți membrii familiei ca pe un exponat de artă, zâmbind la ‘fata lor care s-a făcut mare’, reușesc să îl conving pe tata să plecăm. Mă duce cu mașina. Îmi povestește pe drum toate câte s-au mai întâmplat pe la servici, îl ascult atentă și mai arunc în discuție câte un comentariu – două.

Ora11pm: Apartamentul este plin. Cunoștințe, prieteni. Nu-mi vine să cred cât de mult s-au schimbat unii și cum și-au păstrat năravurile alții. O caut pe sărbătorită și dau de ea într-un final pe balcon. Bârfește aprins cu o fostă colegă de liceu despre cine și ce a mai făcut, pe unde mai sunt, statutul lor social actual. Mă vede. Îmi aduce la cunoștință, deloc subtil, că fratele ei are bucurii la mine. Vrea să mă duc până jos la scară cu el să mai așteptăm ceva invitați. Mă întreb unde ar putea să mai intre alți oameni în acel spațiu limitat de pereții blocului, dar accept.

Ora1am: Răcoare. Scara blocului dă aproape în stradă. Pe trotuarul acela minuscul, dacă au loc 4 persoane puse umăr la umăr. Chiar dacă e destul de târziu, mașinile trec în continuare grăbite. Băiatul încearcă să îmi capteze atenția povestindu-mi orice situație amuzantă la care a luat parte. Zâmbesc, deși nu sunt atentă la mare lucru din ce îmi spune. In timpul acela, pe stradă trece un tip care își vede aparent de treaba lui. Se uită la el, se holbează la mine și vine înspre noi. Mă întreabă dacă ne cunoaștem de undeva. Ii spun că nu. Mă contrazice spunându-mi că mă înșel și încearcă să mă ia în brate. Mă dau înapoi, iar băiatul care mă însoțea încearcă să intervină, spunându-i să mă lase în pace și să își vadă de ale lui. Tipul începe să zâmbească ironic și ii dă 2 pumni de îl lasă pe jos cu buza spartă. Pentru un moment rămân înmărmurită, uitându-mă când la unul când la celalalt. Râde satisfăcut la ‘victima sa’ și mă fixează cu privirea. Il văd că vrea să vină înspre mine, dar i-o iau înainte. Mă împing cât de tare pot în el și ii spun să ne lase în pace că nu i-am făcut nimic. Face un doi pași înapoi, dar cum trotuarul era destul de mic, calcă pe bordură, se dezechilibrează și mai face unul, ajungând în stradă. Se aude un sunet prelung și o pocnitură zdravănă. Într-o secundă, nu mai era bărbatul în fața mea, ci o mașină cu parbrizul spart. Aud strigăte, sunete, voci și … întuneric.

Ora4pm: Sunt într-un spital. Nu știu care. Mama stă pe un scaun lângă mine și citește. Nu a văzut că m-am trezit.

Ora6pm: Ofițerii de poliție care au venit să mă ‘viziteze’ au spus că fratele fetei le-a povestit tot, în amănunt, și că nu aveam de ce să mă simt vinovată. Au folosit expresii de genul: “legitimă apărare” și “stare de ebrietate” sau “beat tufă”, nu-mi mai amintesc exact. Ii întreb ce s-a întâmplat cu el. Îmi spun că are un număr destul de mare de oase rupte și câteva leziuni interne. Spun cu voce înceată că așa îi trebuie.

Ora8pm: Mă externează. Nu am înțeles prea clar ce am avut, dacă am leșinat, dacă am murit temporar sau dacă pur și simplu am adormit. Important este că acum mă simt bine.

Ora7am: Sunt în gară. Citesc și aștept pe peron trenul care urmează să mă ducă înapoi la facultate. Cursurile încep mâine dar vreau să fiu pregătită. Ridic privirea din carte și mă uit împrejur. Un băiat trece pe lângă mine și îmi zâmbește. Mă încrunt, scot limba la el și îmi bag înapoi ochii în carte.